Scurt istoric
Preocupări pentru înființarea unei facultăţi cu profil horticol la Timişoara au existat din anii 1970. Necesitatea existenţei unei facultăţi de horticultură rezultă din condiţiile naturale foarte favorabile şi din faptul că această parte a ţării are o bogată tradiţie şi experienţă pentru culturile horticole. Mărturie în acest sens stau unităţile horticole de frunte din această zonă, precum şi abundenţa de soiuri şi biotipuri locale de pomi fructiferi, viţă de vie şi legume.
Aceste preocupări şi-au găsit finalizarea în anul 1990, când s-a înfiinţat Facultatea de Horticultură, care, din 2007, şi-a schimbat denumirea în Facultatea de Horticultură şi Silvicultură. Iniţial, facultatea s-a constituit pe structura Catedrei de Horticultură din cadrul Facultăţii de Agricultură, ulterior dezvoltându-se prin înfiinţarea de noi discipline de specialitate, de noi specializări, ajungându-se astfel la ceea ce astăzi, după mai bine de un sfert de secol, poate fi prezentat ca o citadelă tânără a învăţământului horticol din România.
Într-un interval de timp relativ scurt, evaluându-şi posibilităţile şi poziţia în raport cu necesitatea dezvoltării şi diversificării învăţământului superior de profil şi cu cerinţele de pe piaţa muncii din România, facultatea cunoaşte o expansiune în privinţa programelor de studiu de licenţă şi masterat, a numărului de studenţi şi corespunzător a corpului profesoral şi a bazei materiale.
Eforturile pline de abnegaţie ale membrilor acestei comunităţi academice, însoţite de un sprijin permanent şi eficient al conducerii universităţii noastre au generat rezultatele care au propulsat Facultatea de Horticultură şi Silvicultură din Timişoara la dimensiunile şi caracteristicile unei facultăţi moderne şi i-au asigurat prestigiul de care se bucură în ţară şi străinătate. Toate cele 4 programe de licenţă sunt încadrate în categoria A de ierarhizare a programelor de studiu.
Interesul şi preţuirea acordate dezvoltării cercetării ştiinţifice de către cadrele didactice, cercetătorii, doctoranzii şi studenţii facultăţii au fost apreciate în mod pozitiv, facultatea găsindu-şi colaborări prestigioase în ţară şi în străinătate, adjudecându-şi an de an granturi de cercetare şi realizând contracte foarte importante cu institute de cercetări sau firme renumite.