De-a lungul a peste 70 de ani, Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului „Regele Mihai I al României” din Timişoara (USAMVBT) s-a impus ca o instituţie academică de referinţă în spaţiul educaţional naţional şi internaţional. Prin contribuţiile temeinice şi meritorii ale dascălilor şi cercetătorilor ei, USAMVBT a contribuit în mod esenţial la dezvoltarea vastului domeniu al ştiinţelor vieţii, aducând un aport esenţial la progresul economic al ţării.
Cercetarea ştiinţifică reprezintă una dintre cele mai mari provocări în cadrul strategiei globale a universităţii. Datorită complexităţii şi diversităţii domeniilor de cercetare abordate de către membrii comunităţii academice din universitate, direcţiile de cercetare ale USAMVBT cuprind atât cercetare fundamentală/de bază, cu un impact internaţional mai mare, cu mai multe publicaţii semnificative, cât şi cercetare aplicată, cu implicare practică mai extinsă în mediul de afaceri şi industrie local.
Cercetarea ştiinţifică din USAMVBT se desfăşoară în cadrul Institutului de Cercetari pentru Biosecuritate si Bioinginerii (ICBB), un institut performant, capabil să răspundă cerințelor mediului economic și să asigure transferul tehnologic.
Activitatea de cercetare-dezvoltare şi transfer tehnologic a I.C.B.B. se desfăşoară în conformitate cu strategia U.S.A.M.V.B.T. şi este orientată către activităţi de cercetare fundamentală şi aplicative, pe următoarele domenii fundamentale și departamente:
a. Domeniul - Biosecuritate, cuprinde următoarele departamente:
- mediu;
- securitate alimentară;
- sănătate.
b. Domeniul - Bioinginerii, cuprinde următoarele departamente:
- resurse vegetale;
- resurse animale.
Organizare workshop-uri cu temele:
-
Viziune și idei de start-up
-
SAS – 3C (Comunicare, Creativitate, Competență)
-
Smart Young Entrepreneurs
-
Implicarea în echipă și softskills antreprenoriale
-
Cum să-ți construiești business-ul
Workshop-urile se vor desfasura online in perioada octombrie 2020
USAMVBT, prin ICBB, anunță depunerea proiectului
REALIZAREA TRANSFERULUI TEHNOLOGIC ÎN VEDEREA OBȚINERII UNOR ALIMENTE FUNCTIONALE INOVATIVE IMBOGĂTITE IN COMPUSI BIOACTIVI - CTTU 2020
în cadrul
Programului Operaţional Regional 2014-2020
Axa prioritară 1: Promovarea transferului tehnologic
Prioritate de investiții 1.1: Promovarea investițiilor în C&I, dezvoltarea de legături și sinergii între întreprinderi, centrele de cercetare și dezvoltare și învățământul superior, în special promovarea investițiilor în dezvoltarea de produse și de servicii, transferul de tehnologii, inovarea socială, ecoinovarea și aplicațiile de servicii publice, stimularea cererii, crearea de rețele și de grupuri și inovarea deschisă prin specializarea inteligentă, precum și sprijinirea activităților de cercetare tehnologică și aplicată, liniilor-pilot, acțiunilor de validare precoce a produselor, capacităților de producție avansate și de primă producție, în special în domeniul tehnologiilor generice esențiale și difuzării tehnologiilor de uz general
Prioritatea de investiții 1.1 - Operațiunea A
Scurtă descriere:
Activitatea de cercetare-dezvoltare-inovare stă la baza strategiei Uniunii Europene de a deveni cea mai competitivă şi dinamică economie bazată pe cunoaştere. Specializarea inteligentă este o abordare strategică a dezvoltării economice prin sprijin specific pentru cercetare, dezvoltare și inovare (CDI).
În context regional actual, USAMVBT deține un loc aparte, în derularea de activităților de CDI, în domeniul agroalimentar, înființarea Centrului de Inovare si Transfer Tehnologic – CTT – USAMVBT, constituindu-se ca un sprijin real, în transferul tehnologic al rezultatelor cercetării, către mediul de afaceri.
Ideea acestui proiect a fost generată ca urmare a cererii de produse funcționale pe piață și în contextul colaborării de peste 10 ani existente între USAMVBT și unități de procesare în domeniul alimentelor făinoase și a produselor de panificației, respectiv de peste 5 ani în domeniul procesării ingredientelor pentru industria alimentară identificându-se ca și cerință obținerea unor astfel de produse. In acest context, proiectul vizează elaborarea, experimentarea și transferarea cel puțin a unei tehnologii de obținere a unor premixuri făinoase funcționale utilizabile ca matrici vegetale în tehnologia panificației, alimentelor făinoase, patiserie și cofetărie către o unitate din domeniul industriei alimentelor făinoase sau al procesării de ingrediente pentru industria alimentară.
Valorificarea rezultatelor la sfârsitul proiectului constă în introducerea în fabricație și comercializarea produselor prin intermediul unităților de panificatie, patiserie, cofetărie din țară, respectiv a companiilor din domeniul procesării ingredientelor pentru industria alimentară.
Ca unitate distinctă în cadrul USAMVBT, Centrul de Transfer Tehnologic (CTT) va realiza conexiunile de transfer tehnologic pentru activitatea de cercetare-dezvoltare a ICBB, care se desfăşoară în conformitate cu strategia USAMVBT şi este orientată către activităţi de cercetare fundamentală şi aplicative.
Lista Serviciilor de cercetare/consultanță oferite
Rezultatele cercetării - brevete