Cercetare

 

Domenii prioritare de cercetare:

·        Perfecţionarea mijloacelor şi metodelor de prevenire, combatere şi diagnostic în bolile infecţioase, parazitare, metabolice, nutriţionale, chirurgicale, ginecologice etc;

·        Cercetări morfofuncţionale în stări normale şi patologice

Activitatea de cercetare ştiinţifică

În Facultatea de Medicină Veterinară din Timişoara, activitatea ştiinţifică se desfăşoară, în cadrul catedrelor şi a disciplinelor. Cercetarea ştiinţifică este strâns legată de activitatea didactică.

În decursul anilor, s-au conturat colective de cercetare pe discipline sau grupuri de discipline, iar prin colaborarea cu colective de la alte facultăţi din cadrul universităţii noastre şi cu cele din cadrul altor facultăţi s-a promovat cercetarea interdisciplinară.

Programele de cercetare ştiinţifică sunt finanţate, pe bază de contracte, de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, după evaluarea efectuată de CNCSIS, sau de către alţi beneficiari (institute de cercetări, instituţii-societăţi care se ocupă cu producerea sau importul de produse medicamentoase şi/sau biologice, etc.)

Situaţia cercetării ştiinţifice, pe bază de granturi şi contracte din ultimii 5 ani, este redată în tabelul următor.

 

Situaţia cercetării ştiinţifice în intervalul 2000-2004

 

Indicatorii

Anul

2000

2001

2002

2003

2004

Număr total de teme

20

23

29

32

36

din care: Finanţate de la MEC

12

15

18

16

22

Finanţate de alţi beneficiari

8

8

11

16

14

Suma totală (milioane lei)

352,9

803,6

597,5

923,8

1872,05

Sume încasate (%)

 

 

 

 

 

din care: Finanţate de la MEC

60

65,2

62

50

61

Finanţate de alţi beneficiari

40

34,8

38

50

39

 

Suma totală încasată din proiectele de cercetare finanţate de MEC şi din proiecte încheiate cu alţi beneficiari, în ultimii cinci ani, a fost de 4229,85 milioane lei. Numărul de contracte derulate în facultatea noastră a fost în continuă creştere, obţinându-se în anul 2004 în total 36 de contracte, din care 22 sunt de tip CNCSIS. În plus, în această perioadă, au fost obţinute şi derulate două contracte cu Banca Mondială şi anume: Studii aprofundate şi doctorat în igienă şi sanitaţie veterinară: dezvoltare în perspectiva europeană, director Prof. Dr. Mihai Decun, în valoare de 30 000 USD (2000-2001) şi Bază de cercetare cu utilizatori multipli în domeniile endocrinologie- reproducţie, nutriţie, boli de nutriţie şi metabolism, toxicologie-farmacologie şi biochimie clinică veterinară, director Prof. Dr. Cernescu Horia în valoare de 255 000 USD (2000-2001). Unul dintre aceste două contracte a contribuit la înfiinţarea formei de învăţământ tip Master în cadrul Facultăţii, iar celălalt, la crearea unui Laborator de diagnostic în endocrinologie- reproducţie, nutriţie, boli de nutriţie şi metabolism, toxicologie-farmacologie şi biochimie clinică, cu aparatură modernă, care răspunde celor mai exigente cerinţe. Ambele laboratoare deservesc activitatea de cercetare ştiinţifică a cadrelor didactice şi efectuează prestări de servicii pentru firme şi populaţie. Dotarea tehnică şi competenţa celor două laboratoare este într-o continuă dezvoltare. În anul 2004, zestrea celor două laboratoare s-a dezvoltat cu mai mult de 600 milioane lei.

Ţinând seama de tradiţia învăţământului veterinar din România şi de necesitatea dezvoltării cercetării ştiinţifice s-a înfiinţat Centrul de Cercetări de Igienă şi Patologie Animală (CCIPA), condus de Prof. univ. Dr. Mihai Decun. CCIPA funcţionează cu rang de departament în cadrul facultăţii, este acreditat oficial şi are competenţe recunoscute  pentru două domenii de cercetare: de igienă veterinară şi patologie animală.

Tematica de cercetare a abordat domenii fundamentale şi aplicative. Prin tematica de cercetare abordată s-au adus contribuţii originale în numeroase domenii, dintre care  cele mai importante sunt:

-          cercetări morfofuncţionale în stări normale şi patologice la animale;

-          studiul metabolismului normal şi patologic al unor nutrienţi organici şi anorganici;

-          prevenirea bolilor metabolice;

-          etiopatogenia, diagnosticul, profilaxia şi terapia şi combaterea afecţiunilor pulmonare şi digestive la viţei şi purcei;

-          perfecţionarea metodelor de diagnostic şi de profilaxie a unor boli infecţioase şi parazitare;

-          etiopatogenia, diagnosticul, profilaxia şi terapia afecţiunilor aparatului de reproducere, a glandei mamare şi a aparatului locomotor la bovine, suine, cabaline, canine şi feline

-          producerea şi testarea de noi produse imunoprofilactice şi terapeutice (vaccinuri, imunostimulante, anestezice şi chimioterapice);

-          metode noi de dezinfecţie şi dezinsecţie a adăposturilor.

 

Originalitatea unor rezultate este dovedită de brevetarea şi omologarea acestora, precum şi de introducerea lor în practica medicală veterinară. În facultatea noastră s-au conceput şi realizat numeroase procedee, metode şi metodologii, care au fost omologate şi brevetate,.

Facultatea de Medicină Veterinară, la propunerea Consiliului facultăţii, a decernat titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului la 8 distinşi profesori şi anume:  Prof. Dr. Gheorghe M. Constantinescu, fost profesor al facultăţii, în prezent profesor titular al Universităţii Missouri-Columbia, SUA; Prof. Dr. Robert Barone de la Şcoala Naţională de Medicină Veterinară  Lyon, Franţa; Prof. Dr. Jaques Euseby - Şcoala Naţională de Medicină Veterinară Lyon, Franţa; Prof. Dr. Liviu Runceanu – Facultatea de Medicină Veterinară Iaşi; Prof. Dr. Sabin Ghergariu – Facultatea de Medicină Veterinară Cluj Napoca; Prof. Dr. Tito Horacio Fernandes – Facultatea de Medicină Veterinară Lisabona, Portugalia; Prof. Dr. Ioan Paul – Facultatea de Medicină Veterinară Iaşi şi Prof. Dr. Eronim Şuteu – Facultatea de Medicină Veterinară Cluj Napoca.

Prof.Dr. Iustin Cosoroabă, distinsă personalitate a parazitologiei româneşti şi europene, a fost distins, recent, cu titlul de  Doctor Honoris Causa al Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj-Napoca.

Mai multe cadre didactice sunt membri ai Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice: Mihai Decun – membru titular; Radu Moga Mânzat şi Horia Cernescu – membri corespondenţi; Gheorghe Dărăbuş şi Simion Bolte – membri asociaţi.

 

Realizări deosebite:

·        17 brevete de invenţie, 6 brevete de inovaţii, 16 procedee şi metodologii originale;

·        Premiul Academiei Române pentru tratate de specialitate: Prof. Dr. Simion Bolte;  Prof. Dr. Horia Cernescu; Prof.Dr. Mihai Decun; Prof. Dr. Trif Radu; Prof. Dr. Constantin Vior; Prof. Dr. Cornel Igna, Prof. Dr. Moga Mânzat Radu, Prof. Dr. Cosoroabă Iustin; Prof. Dr. Eugeniu Crăiniceanu; Şef lucr. Dr. Ing. Marcel Matiuţi;

·        10 deţinători ai medaliei şi diplomei „Pentru progresul ştiinţelor veterinare”;

·        Laborator de diagnostic în endocrinologie- reproducţie, nutriţie, boli de nutriţie şi metabolism, toxicologie-farmacologie şi biochimie clinică, cu aparatură modernă, care răspunde celor mai exigente cerinţe şi care vine în sprijinul atât a celor care fac cercetare, cât şi a fermierilor

·        Laboratorul de Igiena animalelor şi a mediului;

·        Laboratorul Sanitar Veterinar pentru Controlul Produselor de Origine Animală;

·        Centrul de Cercetări de Igienă şi Patologie Animală (CCIPA), având ca director pe Prof. univ. Dr. Mihai Decun. CCIPA funcţionează cu rang de departament;

·        Modernizarea clinicilor de: Reproducţie, obstetrică şi ginecologie, Patologie şi  clinică chirurgicală şi a disciplinei de Nutriţie, alimentaţie şi agronomie.